Joaca de-a parintii- inainte de 2 ani

M.M. s-a nascut in aprilie si am avut timp toata vara, cand dormea mai toata ziua in landou la umbra, sa observ mamicile care veneau in parc cu copiii ceva mai mari.

Cat timp copilul meu a fost un bebelus am putut ore, zile si luni la rand sa fac un lucru pe care in cabinet sau in alt context profesional nu l-am putut face: sa observ in vivo. Am realizat atunci ca in nebunia in care traim (si pe care o “savurasem” din plin pana in acel moment) nu ne dam seama se ce intampla cu noi .....si mai rau decat atat, ce se intampla cu copiii nostri daca, dupa ce apar pe lume, nu reusim sa ne reevaluam pe noi insine in raport cu ei.

Cel mai socant pentru mine a fost sa vad ca indiferent cu cine vin copiii in parc (mamici, bunici, bone) trendul este ca ele sa se adune undeva la umbra, unde sunt mai multe banci si sa povesteasca retete, ce mai e pe la piata, ce a mai facut copilul, ce a spus, ce a mancat, ce nu a mancat...etc, intr-o competitie nebuna “care e mai ceva decat cine”. In tot acest rastimp, orice tentativa a puiutilor (majoritatea in jurul varstei de 2 ani) de a pleca in cercetare (cercetarea pamantului, frunzelor, florilor, tufisurilor, copacilor) era penalizata cu vocalize, menite sa aduca inapoi puiul de closca, sa scormoneasca (în ciment eventual), la picioarele mamei, pentru a fi in raza vizuala a acesteia.

Si daca tot lumea nu le e deschisă explorarilor, cel mai la indemana este sa interactioneze, pentru ca socializarea este un alt scop primordial al iesitului in parc. Din pacate, de multe ori nici ea nu iesea prea bine, pentru ca toti doresc aceeasi jucarie, aceeasi minge, acelasi biscuite sau pur si simplu le vine sa arate ce stiu ei cel mai bine: lovituri, imbranceli, impinsaturi, rodul egocentrismului specific varstei, sau al invataturilor pline de iscusinta al desenelor animate!!!!! Replica! Alte vocalize, replici mai mult sau mai putin inspirate, sunt luati pe sus (eventual dusi acasa), ameninţaţi, scuturaţi, certaţi.......

Fireste ca nu pot generaliza.... Am vazut si mamici (putine, ce-i drept) care lasa copilul sa cunoasca lumea, sa o exploreze, care inteleg ca iesitul in parc este pentru copil....si nu doar pentru a lua aer, ci pentru a invata cat mai multe despre viata pe care tocmai a primit-o. Am vazut mamici care sunt mereu alaturi de copilul lor, pas cu pas, care fac kilometri invartindu-se in 80 mp, care vorbesc desi el inca gangureste, ii arata, ii explica, il lasa sa exploreze tot ce se poate explora fară pericole, intelegand ca asa isi dezvolta copilul gandirea, vorbirea, abilitatile, competentele de copil mic. A restrictiona un copil mic sa exploreze tot ce il inconjoara, a-i pune mereu limite si granite fara motive intemeiate, a nu-l lasa sa atinga si sa cunoasca tot ce il intereseaza (ferindu-l de pericole) e ca si cum, in prima zi de scoala i-ai arata o sumedenie de carti minunate si colorate, dar l-ai pocni peste mana ori de cate ori vrea sa deschida una si sa invete ceva. Am vazut si mamici care au inteles ca fiecare competenta sociala se invata si ca trebuie sa fie langa copilul lor cand invata sa se joace cu alti copii, ca trebuie sa stie exact ce tehnici de disciplinare sa aplice cand el loveste sau greseste si ca toata invatarea lui se bazeaza pe modele de comportament si actiune, nu pe un arbitraj negativist de pe bancă (“nu e voie”, “vin la tine”,” lasa-l in pace”, “treci incoace”, “o iei”- sounds familiar?).

Toate competentele sociale se invata si daca noi adultii nu oferim modele si nu le aratam cum, copiii nu vor sti cum sa initieze si sa mentina relatii sociale (fara imbranceli si lovituri), nu vor sti sa imparta obiecte, sa impartaseasca experiente, sa ofere si sa primeasca feedback adecvat situatiei, sa rezolve conflictele cu cei de varsta lui, sa coopereze cu ceilalti (in simpla joaca cu aceeasi minge, de exemplu), sa respecte regulile sociale (cati adulti mai stiu cum se face asta?), sa ofere si sa ceara ajutor.

Invata sa-l inveti toate lucrurile astea pe copilul tau! Nu e chiar asa de greu, crede-ma!


www.psychologycenter.ro