Celor care recurg la santajul emotional in cuplu, si nu numai, nu le place sa piarda. Ei nu suporta frustrarea si mare parte din presiunea pe care o pun asupra noastra si cu care castiga de cele mai multe ori, o invaluie in ideea ca nu e timp de pierdut. Dar urgenta exista doar in mintea si in sufletul lui si o foloseste pentru a ne constrange sa actionam convergent cu dorintele sale. Astazi am sa ma opresc la o alta tipologie a santajistului: punitivul. Dintre toti santajistii, pe acesta eu il respect cel mai mult, pentru ca macar ceea ce vrea de la tine cere si obtine “pe fata”, cu cartile pe masa.
Punitivii nu sunt, asa cum s-ar putea crede cei mai des intalniti, doar sar in ochi cel mai usor datorita modului direct de a actiona. Punitivul poate fi activ: cel care se infurie, ameninta si se dezlantuie, sau poate fi pasiv: cel care mocneste, se imbufneaza si tace.
Dorinta lor este una comuna, sa detina puterea, sa anuleze ce simt cei din jur si sa primeze doar dorintele lor: “Daca dai divort, nu iti mai vezi copiii”, “Daca nu accepti asta, te parasesc”, “Daca iar imi faci asta, plec la mama”, “Daca nu intrerupi sarcina, nu vreau sa te mai vad”, “Daca ma parasesti, te las fara casa si fara bunuri”.....si lista poate continua cu “isterii”, “tragedii” si “crize existentiale”.
Redutabili sunt insa si santajistii care se retrag in spate supararii neexprimate in cuvinte, care se manifesta tacut prin imbufnare, mocnire, pufnire sau ....tacere deplina, dura rece, greu de suportat pentru oricine. In aceste situatii, ajungi sa faci orice numai sa il auzi spunand ceva. Iti doresti in acel moment sa tipe, sa spuna ce vrea, sa revendice, sa ceara, dar din pacate ei se baricadeaza in spatele unui perete de gheata impenetrabil si intorc asupra noastra toata responsabilitatea pentru sentimentele lor. In consecinta, picam in plasa lor, de fiecare data, si ne simtim fie speriati de amenintarile evidente, fie vinovati suferinta manifestata prin tacerea taioasa pe care ne-o servesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu