De ani de zile ma amuza jocul social al “domnitului” sau “domnisoritului”. Conform obiceiurilor, a regulilor sociale scrise (habar nu am daca chiar sunt scrise) sau nescrise, o femeie se transforma din domnisoara, in doamna atunci cand se casatoreste. Alte informatii si norme in ale socializarii ne spun ca orice femeie este o “Doamna” (lady) daca intruneste anumite calitati (adevarul este ca nu mai stiu ce calitati valorizeaza societatea de astazi la o adevarata “Doamna”). Daca am privi simplist situatia, am putea crede ca o femeie care nu se casatoreste nu poate deveni o Doamna?
Cui datoram de fapt calitatea de Doamna sau Domnisoara?
Ce reguli mai sunt valabile in societatea actuala? Eu una sunt complet zapacita de ceea ce mi se intampla. Pana spre varsta de 30 de ani, aproape toata lumea mi-a spus mereu domnisoara, amorsata mai mult de parul blond, decat de prezenta sau absenta unei verigi pe inelar. In situatii care impuneau insa un a unume statut (prezentari oficiale la conferinte, prezentari in fata studentilorr mei, intalniri oficiale organizate prin intermediul unor proiecte) deveneam brusc “Doamna X-ulescu” , desi multi din cei care imi faceau introducerea stiau care este statutul meu oficial, ba chiar, in alte situatii ma prezentasera ca fiind domnisoara.
Am dat ca punct de raportare varsta de 30 de ani, nu pentru ca dupa aceasta varsta am ajuns sa arat brusc ca o doamna (apropo, cum arata o doamna?), ci pentru ca atunci am devenit mamica.
Insa, desi sunt mamica, tot domnisoara am ramas, daca judecam dupa standardele oficiale, deoarece nu m-am casatorit! Asadar, eu ce pot spune? Ca sunt....teoretic domnisoara si practic doamna? Spun asta deoarece toata perioada sarcinii si tot timpul in care sunt impreuna cu copilul meu sunt...Doamna X-ulescu. Am dus experimentul si mai departe! Am primit de la prietenii mei la implinirea celor 30 de ani un inelus cu diamant, care nu e nici inel, nici verigheta (dar seamana cu amandoua), asa cum nici eu nu sunt, nici doamna, nici domnisoara. De cand il port, garantat sunt “Doamna” (mai ales cand sunt impreuna cu copilul meu). « Fastaciala sociala » e si mai mare, cand la pachet cu cele mentionate anterior vine un act oficial pe care scrie mare si clar: necasatorita (cum ar fi de exemplu actul de proprietate al apartamentului). In aceste conditii, administratora blocului mi se adreseaza cand cu “Doamna” cand cu “Domnisoara”, si asta pe parcursul aceleiasi conversatii, eventual la un interval de timp de 2 minute de la un apelativ la celalalt. Sa mai spun ca daca sunt fara fiica mea si nu mi se vede pseudoinelul sunt din nou domnisoara?!! Si daca eu nu vreau sa ma marit niciodata, am sa fiu o vesnica domnisoara? Dar cand nu am sa mai arat atat de ...proaspat si tineresc, am sa devin si in diversele conjuncturi sociale “Doamna”? Cum socoteste “societatea” ca trebuie sa arat ca sa nu imi mai spuna “Domnisoara”? Si daca am copil si inel si casa si masa, imi trebuie si un barbat la brat, ca sa mi se spuna “doamna”? Si daca il am si tot nu sunt casatorita, tot nu sunt o “Doamna”? Cand risc sa mi se spuna ca sunt “Domnisoara batrana”? Nu m-am intrebat niciodata de fapt cum vreau sa mi se spuna si nu tin sa mi se spuna intr-un anume fel, nu simt nimic deosebit in nici una dintre situatii. Insa ma macina foarte tare urmatoarea intrebare: Cine, sau mai ales ce ne face sa fim doamne sau domisoare ??? (facand abstractie de bucata de hartie roz chilotiu). Eu ma simt o “Doamna” inca de cand eram o tanara domnisoara si parintii mei asa au facut eforturi sa ma educe. Practic, care este criteriul psiho-social primordial care te desavarseste in ochii societatii ca avand acest statut? Tu cand ai devenit doamna?
www.psychologycenter.ro
www.psychologycenter.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu